Azi, cand am realizat ca tumora mea pulmonara nu a crescut in timpul tratamentului cat in timpul saptamanii de dupa Ct-ul din August, in care inca imi asteptam tratamentul, pur si simplu m-am desprins putin din mine si m-am razvratit. M-am enervat pe mine si pe mintea mea credula, pe sufletul meu supus si pe toti ce care au reusit sa ma faca sa ma simt vinovata pentru ca m-am imbolnavit de cancer, pe toate cauzele imaginare si pe toate sentimentele de deznadejde de pana acum.

Nu! Nu m-am imbolnavit pentru ca sunt rea sau pentru ca stramosii mei mi-au transmis o karma negativa, nu m-am imbolnavit pentru ca nu mai sunt virgina si nu ma voi vindeca daca pierd timpul plecand urechea la toate variantele absurde de  vindecari miraculoase, care incep cu „cica”.

Azi am iesit din casa cu curaj, mi-am studiat postura si mi-am tras umerii in spate pana a inceput sa ma doara musculatura. Ce senzatie faina! Azi am pasit dreapta sub cerul albastru de toamna. Azi am pasit ferm, ca o printesa razboinica!

xena-warrior-princess